Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi este dor de tara mea, de dulcele pamant romanesc, de tot si de putinul care l-am lasat acasa. Bizar sau nu…dupa numai 2 ani jumate imi este dor, si as fugi mancand pamantul pana la mine acasa, sa ma plimb linistita pe faleza unde miroase a peste proaspat de Dunare, unde domnisoarele sunt elegante.
La mine acasa se opreste trenul, nu merge mai departe. In schimb poti lua vaporul si sa pleci pe alt pamant magic! Daca as putea, as teleporta un colt de Romania in Franta…dar nu pot.
Poate intr-o zi voi putea sa realizez ceea ce imi doresc, ceea ce visez pentrul coltul meu rai…
Vreau sa imi iau permis de vapor. Suna tare, nu? Poi daca de condus masina imi este frica, incercam altceva. M-as simti mai in siguranta, cu toate ca nu stiu sa innot. Dar ne apucam si de innot…bientôt!
Si mai vreau sa aduc multi multi dar multi francezi la mine acasa: sa promovez pamantul romanesc asa cum stiu altii s-o faca. Si daca se poate, sa imi deschid o pensiune eco in Delta. Barbatul casei sa stea toata ziua pe balta cu undita, ca vara trecuta nu-l mai puteam lua de pe balta, mai ceva ca un copil mic, uimit de sutele de peste misunau pe sub nasul lui. Cel putin a respectat natura, nu a fumat: si nu pentru ca asa a vrut el, ci pentru ca nu avea timp sa lase undita jos:))
Francezii sunt turisti faini 😉 Cand imi aduc aminte cum ii « agatam » pe faleza, pe pasager, numai de dragul de a conversa in franceza si de a-i indruma…
Si ca sa vezi, vara trecut, familia langa care ne asezasem pe nisipul de la Sulina, erau…francezi;)
Cu regret, vara aceasta voi fi doar cu gandul acasa… Ah, si ce mi-e dor de pasager, de toti nebunii care se duc in Delta, de cort, de slapi rupti, de mers pe jos, de nisip in slipi, de trandavit pe saltea, de sentimentul de libertate, de broaste chiar, de hamsii mmmmmm, de tot….
A bientôt.
Tulcea et Delta du Danube 